Impotriva noastra fragment

Va trebui sa stam un timp despartiti, mi-a spus.

S-a rupt ceva in mine.

Era sfirsitul lunii septembrie si in loc sa fi simtit golul lasat in inima de decizia ei, gindul m-a dus la posibilitatea de a nu trece impreuna in anul 2000. Acest gind a fost replica mea. A zimbit amar si nu mai eram atit de sigur ca ea ar mai fi dorit acest lucru. Dupa douazeci si cinci de ani petrecuti impreuna, ce mai insemna un astfel de eveniment? Aerul galbui imbibat cu miros de praf si transpiratie din jurul nostru vibra, se misca de parca printre noi ar fi trecut un calugar sfint, nevazut, de prin Muntii Neamtului. M-a privit in ochi, parca dorind sa ma inchida pentru vecie in spatele ferestrelor albastre peste care straluceau abia transparente perdele de lacrimi. Eram convins ca nimic nu mai poate fi revocabil in hotarirea ei. Trebuia sa plece. Stabilise acest lucru cu citeva zile in urma, in calatoria pe care am facut-o, cu inca doi prieteni, prin Europa. Sau pregatise mai de mult aceasta plecare, in taina, pentru ca, desi am simtit cu ani in urma aceasta decizie mocnind in mintea ei, n-am observat sau nu mi-am dat seama ca prapastia se adincise intre noi.